Întotdeauna transmitem în jur o anumită energie.
Îi facem pe ceilalți să se simtă față de noi exact așa cum ne simțim noi. Tocmai de aceea se spune în multe practici spirituale că noi trebuie să vindecăm, sau să iertăm, sau să curățăm mai întâi și apoi ni se va ierta și ne vom vindeca. Nu este o condiționare ci este o asumare, o conștientizare. Suntem responsabili pentru emoția, pentru starea și energia pe care o avem și o emitem. Dacă vibrația noastră este joasă sau chiar negativă, ea se va reflecta în jur și va provoca anumite reacții în ceilalți. Așa se nasc absolut toate conflictele. Și vom rămâne conflictivi atâta vreme cât nu ieșim din acea stare.
Indiferent că se întâmplă conștient sau subconștient, acest lucru se petrece încontinuu. Iar dacă chiar dorim să aplanăm un conflict, tot ce avem de făcut e să vedem cum ne simțim noi în acel moment. Pentru că asta provoacă în jur o anumită reacție. Vom găsi și soluția direct relaționată cu emoția pe care o simțim în acea clipă fată de acea situație.
“…Precum și noi iertăm…“ A ne asuma propia vibrație energetică, propia nevoie de curățare și iertare, nu înseamnă o anulare sau o autoînvinovățire fără sens, ci este o potențare, o recalibrare energetică, un act de liber arbitru. Este contribuția noastră pe care o putem aduce în continuu în Univers pentru ca totul în jurul nostru să fie mai bun, mai eliberat, mai dezlegat.
Astfel că ne este de mare folos nouă și celor din jur să curățăm și să iertăm în continuu:
“Îmi pare rău. Te rog iartă-mă. Îți mulțumesc. Te iubesc.“
0 Comentarii